Când viață îți dă lămâi…tu ce faci cu ele?

Când viață îți dă lămâi…tu ce faci cu ele?

Pentru că m-am decis ca în 2018 să împărtășesc mai multe cu voi, vreau să încep prin a vă povesti mai multe despre mine. Am făcut-o și până acum, dar, începând de azi, vreau să dăm perdeaua la o parte. M-am ferit să-mi expun prea mult gândurile, dar cred că e momentul să vorbim deschis, ca doi oameni mari.

Numele meu este Luana, vin într-un oraș de la Dunăre, Galați, și am 24 de ani. Am avut o copilărie frumoasă, chiar nebună spre adolescență. Am avut norocul să am niște părinți cool care mi-au susținut cultul personalității și m-au susținut să visez până la stele și înapoi.

M-am mutat în București la 18 ani, deși nu acesta era planul inițial. Mi-am dorit să fac facultatea de Fashion PR, în Londra, însă m–am răzgândit pe ultima sută de metri. Literalmente! Cam cu o lună înainte să plec.

 

 

A fost greu să-mi accept frica, greu să îmi asum că nu eram pregătită să plec departe de casă, de tot ce îmi era drag și cunoscut, însă, la momentul potrivit, am înțeles că viață ne este frumos programată și că nimic nu este întâmplător.

M-am opus curentului mult timp, am încercat să fac lucrurile după cum îmi spunea mintea și mai puțin după cum simțeam. M-am supărat pe mine de atâtea ori pentru că nu reușeam să îmi îndeplinesc anumite dorințe, fără să mă gândesc dacă era tocmai ce voiam sau aveam cu adevărat nevoie.

Vă spuneam acum câteva zile într-un InstaStory că sunt perfecționistă. Da, este un avantaj în a fi perfecționist, și anume că niciodată nu te lași bătut până lucrurile nu sunt așa cum le vrei tu, dar parcă nici nu te lasă să te bucuri de reușite. Eu, spre exemplu, obișnuiam să nu mă mulțumesc cu nimic din ce aveam, întodeauna îmi doream mai mult și mai mult, fără să fiu vreo clipă recunoscătoare pentru lucrurile pe care le-am realizat. Am ajuns într-un punct în care fericirea mea era raportată la lucruri materiale și cam atât. Mă vedeam deseori înecându-mi amarul în haine, pantofi, ore pierdute prin mall-uri, saloane și alte lucruri inutile. Când n-au mai fost nici acelea…m-am pus pe cautat. O să vă mai povestesc pe parcurs cum am ajuns aici, dar între timp…

 

 

De curând, am primit un test de la viață. Într-o seară de vineri mi-am găsit apartamentul răvășit și lipsită de câteva lucruri, o parte chiar dragi mie. Ei bine, acum câțiva ani m-aș fi supărat teribil și probabil că m-ar fi cuprins o teamă serioasă de a mai interacționa cu lumea exterioară o bună perioadă de timp. Dar NU despre asta vorbim astazi! Vorbim despre o stare de a fi fericit, care se găsește în lucruri simple, cu adevărat importante, cum ar fi viața, sănătatea, iubirea oamenilor din jur și, cel mai important, iubirea și încrederea pe care ți-o porți. Cu ocazia asta am primit un cadou înzecit, am vazut câți oameni faini am în jur, gata să fie lângă mine la nevoie.

Primul gând care mi-a venit în minte când am deschis ușa nu a fost să mă compătimesc, ci m-am încurajat și mi-am spus că voi recupera bunurile pierdute prin muncă și voi câștiga înzecit. Să știți că nu mi-a trebuit mult…deja am reușit! Asta pentru că nu m-am privat de bucuria de a trăi, pentru că nu am îmbrățișat teama și gândurile negative, pentru că am vrut să văd lumea în continuare cu sufletul vesel.

Când se întâmplă ca viața să ne dea lămâi prea acre, să ne supună la teste, citiți și voi enunțurile de câteva ori înainte de a răspunde la întrebări, digerați situația și cu sufletul, nu doar cu mintea. Lucrurile bune vin către cei care le caută și nu către cei sceptici sau cei care se tem să le primească. Și din ce-am văzut eu, pentru lucrurile bune ori trebuie să muncești, ori să ai răbdare.…dar de obicei e nevoie cam de  amândouă.

Fericirea asta faină necesită mult curaj! Și curajul este alimentat cu multă iubire. Dar ce să vezi, ca să iubești îți trebuie curaj…si ne întoarcem la fericire.

 

 

 

Now…it’s time for a  sweet lemonade!

W I T H  L O V E,